Afacerea de miliarde a Amazon la care mulți oameni nu se gândesc

de: Ciprian Ioana
27 07. 2020

Amazon e un nume uriaș la nivel mondial, iar imperiul lui Jeff Bezos nu dă semne că s-ar clătina în vreun fel nici măcar în vremuri de criză. Pe lângă serviciile de e-commerce, compania americană duce un business de miliarde de dolari, care prosperă în această perioadă.

Amazon o duce bine în vremuri de criză. Recent, a anunțat că va angaja 1.000 de persoane în Irlanda, un plan întins pe următorii doi ani. Și nu e vorba de sectorul e-commerce, așa cum ai crede.

Compania lui Jeff Bezos susține că se extinde acum pe fondul cererii în creştere pe segmentul serviciilor de tip cloud.

Amazon sfidează criza și face miliarde

Amazon este cel mai mare retailer online din lume, dar mare parte din venituri vin din zona de cloud. Acolo vrea să se extindă și susține că va ajunge la 5.000 de angajaţi la sediul din Irlanda. Cei mai mulți dintre ei vor lucra în sectorul tehnic şi în domeniul ingineriei.

„Vedem o creştere a cererii pe segmentul serviciilor de tip cloud în Irlanda şi pe plan global, şi suntem încântaţi să anunţăm că vom angaja încă 1.000 de persoane calificate”, a afirmat Mike Beary, manager de ţară al Amazon în Irlanda.

Și planurile nu se opresc aici. Amazon va investi într-un centru de cloud computing care ar urma să fie deschis în 2022 la Dublin. Iar țara nu a fost aleasă întâmplător, fiind statul preferat de toți giganții americani atunci când vine vorba să se înregistreze în Europa.  Impozitul de profit este de doar 12,5% în Irlanda, al doilea cel mai scăzut din UE, ceea ce atrage giganți precum Facebook, Twitter și, iată, Amazon.

Doar că taxele mici sunt și motiv de dispută la nivel european, din moment ce Bruxellesul stă cu ochii pe acești giganți care sunt acuzați că au venituri uriașe, dar nu plătesc taxe pe măsura câștigurilor. La jumătatea lunii, spre exemplu, Tribunalul General al Uniunii Europene a anulat o decizie a Comisiei Europene potrivit căreia grupul american Apple trebuia să ramburseze Irlandei facilităţi fiscale în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro.

E un semn că lucrurile încă merg pentru companiile americane și că UE trebuie să-și sporească eforturile dacă vrea ca într-adevăr acești giganți să plătească taxe pe măsura veniturilor încasate.